Mircea Geoană, audiat ca martor în dosarul „Mită la PSD”. Cristi Burci, citat cu mandat de aducere

Mircea Geoană, audiat ca martor în dosarul Mită la PSD. Cristi Burci, citat cu mandat de aducere
Publicat: 19/02/2015, 15:53

Mircea Geoană a spus, în fața instanței, că nu a știut de încheierea vreunui contract între compania Interagro și Insomar. El a subliniat că, în calitate de președinte al PSD, nu s-a ocupat de finanțarea campaniei electorale din 2009, când a candidat pentru funcția de președinte al României.

Senatorul a precizat că, în cadrul unor contexte sociale, l-a întâlnit pe omul de afaceri Ioan Niculae, arătând, însă, că nu a discutat niciodată cu acesta despre o potențială intervenție la Guvern pentru favorizarea firmelor lui Niculae.

„Am fost martor și la primul proces. Acolo a fost o decizie de achitare a celor doi inculpați. (…) Mi-am menținut în integralitate declarațiile făcute în prima instanță”, a declarat Mircea Geoană după terminarea procesului de la Curtea de Apel București.

Tot la temenul de joi a fost citat în calitate de martor patronul cotidianului Adevărul și Prima TV, Cristian Burci. Întrucât nu s-a prezentat pentru a fi audiat, instanța a dispus citarea lui cu mandat de aducere la următorul termen de judecată, amendându-l totodată cu 3.000 de lei pentru neprezentare.

Instanța a stabilit ca procesul să continue în 19 martie.

În acest dosar, în primă instanță, Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 20 noiembrie 2013, achitarea omului de afaceri Ioan Niculae, aceeași decizie fiind luată și în cazul lui Gheorghe Bunea, Viorel Bărac și Gheorghe Teodorescu.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu a fost definitivă și a fost contestată la Curtea de Apel București.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) i-a trimis în judecată, în 11 ianuarie 2012, pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, pe Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, pe Viorel Bărac, director în același grup, precum și pe Gheorghe Teodorescu de la Insomar, toți fiind acuzați în legătură cu finanțarea partidelor politice.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al organizației județene Brăila a Partidului Social Democrat pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială, desfășurată la sfârșitul anului 2009, pentru susținerea candidatului PSD, Mircea Geoană.

Potrivit înțelegerii, sumele de bani trebuiau să fie date indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăți către diferiți furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituții implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, au susținut procurorii anticorupție, se disimula destinația reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispozițiile legale referitoare finanțarea partidelor politic.

În schimbul banilor oferiți, Ioan Niculae ar fi solicitat ca, în cazul câștigării alegerilor de către candidatul PSD, să fie desemnate persoane care să îi susțină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, precum și la nivelul celor două societăți naționale ce aveau ca obiect gestionarea și distribuirea gazului natural (SNTGN Transgaz și SNGN Romgaz SA), au arătat procurorii în rechizitoriu.

Pe parcursul cercetărilor, procurorii au mai stabilit că din suma de un milion de euro, s-au plătit efectiv 641.730 de lei, aproximativ 150.000 de euro, folosindu-se drept paravan un contract încheiat între societatea controlată de Ioan Niculae – Interagro și SC INSOMAR SRL. Acest contract a fost încheiat pentru servicii fictive, tocmai pentru a se crea o acoperire aparent legală destinației reale a sumelor de bani, și anume finanțarea unui partid politic cu încălcarea dispozițiilor legale, mai notau procurorii în rechizitoriul trimis instanței.

Contractul propriu-zis și actele aferente (procesul-verbal de recepție, facturi) au fost încheiate de Viorel Bărac și Gheorghe Teodorescu, cu mijlocirea lui Ioan Niculae, au precizat procurorii DNA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?